sâmbătă, 6 septembrie 2008

Componentele ţărmurilor cu faleză

Aparent mai simple decât elementele ţărmurilor joase, formele grafate aici dovedesc o mare compexitate.Se diferenţiază astfel mai multe tipuri de ţărmuri înalte, în funcţie de prezenţa sau absenţa unor subunităţi: ţărmuri cu faleză care prezintă o terasă de abraziune (terasă de maree joasă sau de maree înaltă) şi ţărmurile fără terasă (plunging cliff).

Platformă de maree înaltă: reprezintă forma cea mai simplă a unei coaste cu faleză. Apare pe roci omogene relativ rezistente, şi se extinde de la nivelul pe care îl atinge mareea maximă pâna sub nivelul mareei minime. Exemple de astfel de terase tipice apar în Scarborough, Noua Galie de Sud-Australia.
Platformă de maree joasă: poate fi definită ca o suprafaţă cvasiorizontală, emersă numai pentru o scurtă perioadă de timp, când nivelul mării scade sub nivelul mediu mareic. Se dezvoltă cel mai bine pe coastele calcaroase, unde poate fi extinsă şi aproape plată, cu excepţia porţiunii de la baza falezei care înclină diferit şi poate prezenta firide în bază.

Există o porţiune uşor înaltă cu care terasa se termină spre mare, denumită rim (cf.Webster’s Dict. rim:”muchie circulară care bordează ceva”). Aceasta s-a format prin fixarea în această porţiune mai ales a algelor Lithothamnion, sectorul fiind măturat de valuri chiar şi la mareea minimă (ex.:coastele sudice şi vestice ale Australiei).


Plunging cliff: faleză dezvoltată în roci dure (ex.: granitele,cuarţitele din SE Australiei), care nu prezintă nici o terasă a ţărmului, versantul coborând uniform şi abrupt în mare. Formarea lor se datorează prezenţei unei linii de falie (faleze tectonice) sau unei modelări glaciare anterioare fazei de transgresiune (cazul fiordurilor).

Alte forme de relief dezvoltate în cadrul ţărmului cu faleză sunt: firidele (notch), grote marine (cave), arce (arch), conuri coluviale (debris), martori de eroziune cu aspect de stâlpi (stack), sanţuri de scurgere (furrow), suprafeţe în contrapantă instalate pe platforma cvasiorizontală a ţărmului (rampart), mici cavităţi umplute cu apă având aspect circular (potholes, pool), rampe de trecere de la baza falezei la alte forme (ramps), mici creste ascuţite formate prin procese de dizolvare chimică pe ţărmurile calcaroase (pinnacles), tafoni.
Sea stack: în calcare jurasice. Insula Capri


Insula Okneys

Firidele reprezintă cel mai bun indicator al eroziunii care afectează un ţărm, fiind localizate în baza falezei. Adâncirea lor ulterioară va duce la destabilizarea versantului şi apariţia prăbuşirilor. Acest proces implică automat şi distrugerea firidei, materialul deplasat în baza falezei schimbând profilul versantului. Ulterior, o nouă generaţie de firide se pot instala în aceste materiale coluvio-proluviale.


Neumann (1966) a restrîns termenul notch, înţelegînd prin acesta crestarea în baza falezei produsă sub niveleul mareei minime (subtidal zone), firida apărută având un tavan (visor-cf.Wenthworth 1939) drept. Prin termenul nip autorul defineşte crestarea produsă în porţiunea intermareică (foreshore), firida având un tavan înclinat. Sunamura preferă să desemneze prin nip acele firide cu dimensiuni mai mici.

În general cele mai tipice forme de tip notch şi visor se întâlnesc pe coastele cu regim micromareic. (Bird 1969, Davies 1973). 

Coastele expuse tind să prezinte o bază a firidei drepte, iar tavanul înclinat la 450. Coastele adăpostite prezintă firide cu un tavan drept. Distanţa dintre baza firidei şi tavan tinde să crească direct proporţional cu creşterea mareei şi gradul de expunere la furtuni (Russell 1963). Valorile de creştere a firidei variază foarte mult, Neumann (1968) înregistrând valori ce variază între 1-10 m/an.


O crestere de nivel a oceanului poate duce la aparitia unor firide submerse, cum este si cea din fotografia urmatoare:


vineri, 5 septembrie 2008

Diagnoza formelor de relief submarine



Cea mai mare adâncime a Oceanului Planetar apare in fosa Marianelor din Oc. Pacific: 11035 m. Aceasta fosa are ~2500 km lungime fiind orientata pe directia NE-SV. Latimea medie este de 70 km, dar linga insula Guam fosa atinge latimea maxima de 338 km. Fosa s-a nascut la contactul dintre Placa Pacifica si Placa Filipine (prima subducindu-se sub cea de a doua), fenomen insotit si de aparitia insulei vulcanice Guam.
Identificarea unităţilor de relief din cadrul marginilor continentale.


Coastal plain = Cimpia costiera Continental shelf = Selful continental Continental slope = Versantul cont.
Continental rise = Glacisul continental Abyssal plain = Cimpia abisala Sea level = Nivelul marii

Harta crustei oceanice:
Topografia Mării Mediterane pe baza datelor ETOPO5
Pe versantul continental se intilnesc numeroase canioane submerse. Unele dintre acestea au dimensiuni mai mari decit cele subaeriene. Scurgerile turbiditice imprima morfodinamica acestor canioane. Unul dintre cele mai spectaculoase este canionul Monterey.
Grand Banks este localizat in sud-estul insulei Newfoundland fiind o zona foarte bogata in peste si petrol. Adincimile mici (36.5-185 m), corelate cu prezenta curentului cald al Golfului (Gulf Stream), ofera conditii optime pentru pesti si plante. Zona este cunoscuta de pescarii portughezi si basci ca importanta resursa piscicola de sute de ani. Explotarile petroliere incep din anii 1960, importante descoperiri facindu-se in anii 1979, 1981 si 1994. In acesta zona ajung multe iceberguri din Groenlanda.
Conul Gangelui extins in Golflul Bengal este rezultatul depunerilor impresionante din cadrul sistemului Gange-Brahmaputra. Rezultatul se observa cel mai bine la nivelul glacisului continental extins pe sute de mile.
La contacul a doua placi tectonice, prima prezentind crusta oceanica, iar a doua crusta continentala va rezulta un proces de subductie, insotit de prezenta unui vulcanism intens. Selfurile dezvoltate pe acest tip de margine continentala (activa) prezinta latimi mici. Fosa Chile reprezinta un bun exemplu de groapa abisala aparuta in apropierea selfului, ca urmare a subductiei Placii Nazca sub Placa Americii.
Coasta atlantica a Argentinei se caracterizeaza prin prezenta unei margini continentale de tip pasiv (Bazinul Argentinian), selful prezentind o mare extindere, incluzind Insulele Falkland. Sectorul dintre coasta Americii de Sud si Antarctica este cunoscut sub numele de Pasajul Drake, dupa numele celebrului pirat si explorator britanic.

miercuri, 3 septembrie 2008

Hărţile de navigaţie


Adâncimile sunt reprezentate punctat, distribuţia acestora la nivelul hărţii nefiind una uniformă. Cea mai mare desime a punctelor apare în zonele de ţărm. Vaorile adâncimii pot fi exprimate de cele mai multe ori în metri sau în picioare. Pe fiecare hartă în parte vor exista precizări asupra unităţilor de măsură folosite precum şi asupra nivelului mediu al mării la care se face raportarea.

Uscatul este redat de cele mai multe ori prin culoarea galbenă. Pe unele hărţi pot exista informaţii legate de natura reliefului întâlnit pe uscat: cote altimetrice ale vârfurilor vizibile de pe mare, curbe de nivel.

Farurile şi toate semnalele luminoase existente pe ţărm vor fi redate prin simboluri. Se precizează tipul de lumină, periodicitatea acestora exprimată în secunde (perioadă de lumină, întuneric), distanţa exprimată în mile marine de vizibilitate a acestora. Unele hărţi de navigaţie pot avea desenate în cartuşe separate chiar schiţe ale farurilor respective.

Izobatele sunt linii care unesc puncte cu aceiaşi valoare a adâncimii. În funcţie de scara hărţii sunt redate principalele izobate folosite în navigaţie: -2, -5, -10, -20, -50, etc. Unele hărţi batimetrice pot avea izobate cu aceiaşi echidistanţă (de ex. de 2m). Sectorul apelor de ţărm va fi accentuat şi printr-o tentă de culoare albastră, care umple spaţiul dintre izobatele respective.

Nautical Chart Symbols and Abbreviations

Titlul hărţii. Legenda.

Indicativul hărţilor va fi trasat în conformitate cu standardele naţionale, existând o continuitate între materialele destinate uscatului şi cele ale apelor costiere. Scara hărţii poate fi redată numeric sau grafic. De cele mai multe ori scara grafică este exprimată în mile marine. Sistemul de coordonate este unul geografic (latitudine, longitudine), dar nu este exclus apariţia caroiajului rectangular specific proiecţiei folosite (valori exprimate în metri de exemplu pentru proiecţia UTM).

În fiecare ţară există o autoritate responsabilă cu producerea hărţilor de navigaţie la standarde internaţionale. În România Direcţia Hidrografică a Marinei este responsabilă de această activitate. Toate celelalte hărţi produse de alte instituţii sau persoane fizice, au obligaţia trecerii următoarei specificaţii: a nu se folosi în navigaţie.

Hărţile de navigaţie în format electronic.

În prezent se folosesc hărţi în format electronic, cunoscute mai ales prin prescurtarea ENC (Electronic Navigational Charts). Ele permit raportarea poziţiei navei în timp real, stabilirea traseului, atenţionarea asupra sectoarelor cu adâncime mică sau a altor puncte de interes. Pentru coastele SUA aceste hărţi se pot obţine gratuit de la NOAA. Pentru vizualizarea lor există mai multe programe, unele gratuite. Unul dintre acestea este SeeMyENC.




Pentru sectorul dunărean românesc hărţi de tip ENC pot fi obţinute de la AFDJ.

Search