sâmbătă, 3 decembrie 2016

How much longer can Antarctica’s hostile ocean delay global warming?




Articolul poate fi citit integral aici.

marți, 18 octombrie 2016

Topografia Oceanului Planetar. Povestea unei hărți

“Atunci când îți vei găsi drumul în viață să fii sigură că poți merge pe acesta, și foarte important, acest drum să-ți facă plăcere”

Acestea erau vorbele pe care tânărea Marie le auzea deseori din partea tatălui, William Edgar Tharp, atunci când era nevoită să-și urmeze familia în alt oraș. Până la terminarea liceului reușește o performață deloc de invidiat: schimbase nu mai puțin de 20 de școli. Prin meseria sa, Mr. Tharp, pedolog în cadrul U.S. Department of Agriculture, Bureau of Chemistry and Soils, lucra vara în statele din nord, iar iarna în cele din sudul țării. Neavând niciodată ca scop să urmeze meseria tatălui, Marie a fost nevoită de mică să facă față unor shimbări dese de peisaj, iar după cum recunoștea mai târziu, acest lucru a făcut-o să privească cartografia ca o component vitală a propriului destin.

Bruce Heezen provenea dintr-o familie de oameni simpli, fără legătură cu știința, tatăl său având o fermă de curcani în Vinton, Iowa (Kunzing, 2000). Pe vremea în care era student la Univeristatea din Iowa, Bruce îl cunoaște pe Maurice Doc Ewing, întîlnire care-i va schimba pentru prima oară viața. După terminarea studiilor se va alătura echipei condusă de acesta din cadrul Columbia University, actualul Lamont-Doherty Earth Observatory. Plecat de la ferma tatălui său Bruce nu va mai mânca curcani aproape 20 de ani!

Se poate spune despre Doc Ewing că a reprezentat liantul dintre cei doi, el fiind cel care o angajează pe Marie pe post de cartograf în cadrul aceleiași universități. Dacă la început tânăra efectua hărți pentru întreg departamentul, ulterior începe să lucreze doar pentru Bruce, acesta copleșind-o cu transpuneri ale profilelor batimetrice realizate cu sonarul în Oceanul Atlantic. Întâlnirea cu Marie Tharp avea să-i schimbe pentru a doua oară viața tânărului oceanograf.

În munca migăloasă de transpunere a acestor profile Marie a fost șocată de apariția unei văi în formă de V chiar în centrul dorsalei din Atlanticul de Nord. I-a arătat rezultatele lui Bruce, sugerând că ar putea fi vorba de o vale de rift, similară cu cea existentă în estul continentului african. Pentru acele vremuri teoria derivei continentelor era la stadiul de fantezie, fiind negată de toată „lumea bună” din știință, iar observația cartografei a fost catalogată de Bruce cu o expresie rămasă celebră în oceanografie: girl talk!

Abia în 1953, atunci când cei doi vor compara o hartă a epicentrelor de cutremure din Atlantic cu datele batimetrice anterioare, vor constata o suprapunere perfectă a acestora peste văile de rift ale dorsalelor. Din acel moment Bruce devine sceptic și ulterior va accepta ipoteza colegei sale. Între timp noi expediții oceanografice dezvăluie prezența unor forme similare în Oceanul Indian, Marea Roșie, Marea Arabiei, estul Pacificului etc. De aici și până la ideea unui lanț muntos continuu în Oceanul Planetar nu a mai fost decât un pas. În 1957 Bruce prezintă concluziile sale într-o conferință ținută la Princeton University, la finalul căreia Harry Hammond Hess, viitorul creator al teoriei expansiunii fundului oceanic, îi va spune: „ Tinere, ai zguduit temeliile geologiei !”. În același an cei doi vor publica prima hartă fizică a Atlanticului de Nord, punând asemeni vechilor cartografi o legendă mare în spațiul lipsit de date. Marie ar fi dorit să respecte tradiția cartografică medievală și să adauge chiar sirene și epave în cadrul hărții, dar Bruce s-a opus acestei idei, dorind să obțină un produs cartografic cât mai serios.

Între timp orgoliile încep să apară, iar relația dintre Bruce și Doc Ewing se va deteriora rapid. Prima care va suporta consecințele va fi Marie Tharp, care va fi plătită în continuare doar din proiectele lui Bruce, întreaga activitate cartografică desfășurându-se ulterior doar în casa personală a acesteia. Ewing le va bloca accesul la datele batimetrice din cadrul departamentului, încercând să împiedice cu orice preț munca celor doi. Recunoașterea de care se bucura Bruce le va permite însă obținerea de noi date, pe cale personală. Cu tot Războiul Rece existent, profilele batimetrice din expedițiile rusești Ob și Viteaz le vor fi trimise direct. Visul lor era unul singur: elaborarea unei hărți fizice unitare a întregului Ocean Planetar!

Colaborarea cu marele cartograf austriac Heinrich Berann va duce la apariția hărților ulterioare sub egida National Geographic: lucrările pot fi consultate aici.

Bruce își va găsi sfârșitul la locul de muncă, în anul 1977. Aflat la bordul submarinului NR-1 în explorarea dorsalei atlantice din apropierea Islandei, el va suferi un atac de cord, care-i va fi fatal. Din păcate acesta a survenit cu câteva luni înaintea apariției hărții intitulate World Ocean Floor.

Harta a fost de curând oferită publicului prin intermediul Google Earth 5.0, secțiunea Oceans/Marie Tharp Historical Map. Contribuția celor doi a deschis noi perspective în geologie și oceanografie, fiind primii care au reușit „să dea la o parte” întreaga cuvertură de apă și să ne ofere 70% din relieful Terrei. O altă operă cartografică de o asemenea amploare nu se mai realizase până atunci.

Bibliografie
Kunzing, R., (2000), Mapping the Deep. The Extraordinary Story of Ocean Science, Soort of Books, London
LAMONT-DOHERTY Earth Observatory
http://www.marietharp.com/

În spatele fiecărei hărți se ascunde o poveste plină de orgolii, speranțe și frământări. Uneori aceasta marchează mai multe destine. În cazul de față vorbim despre Marie Tharp și Bruce Heezen.

Curs 3. Bazinele oceanice

Cunoaşterea reliefului bazinelor oceanice a început din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind impulsionată de trasarea cablului de telegraf. Această activitate a dus la identificarea dorsalei trans-atlantice şi a ridicat noi probleme legate de relieful submers, până atunci existând ideea că aspectul general este de câmpie uniformă.
Progrese mari s-au înregistrat o dată cu inventarea sistemului de sondare acustică (echo-sounder) în perioada anilor 1920. Prin determinarea timpului de răspuns al unui semnal care se întoarce la navă, cunoscând viteza de propagare a sunetului în apă, se poate afla automat adâncimea.

Hărţi noi ale fundurilor oceanice au reuşit să fie elaborate, combinând sute de profile trasate cu sonarul. Din anii 1970 s-au dezvoltat sisteme complexe de măturare a reliefului oceanic, folosind mai multe semnale care lucrează simultan. Cu toate acestea, doar o mică parte din relieful oceanic a reuşit să fie cartat.

Trecerea de la relieful continental la cel al bazinelor oceanice se face prin intermediul MARGINILOR CONTINETALE. Prin această noţiune înţelegem relieful grefat pe crustă continentală ce racordează continentele cu bazinele oceanice prin forme de relief majore, cu profil general convex/concav, cu dimensiuni de mii de km şi cu evoluţii perceptibile în intervale de timp de ordinul milioanelor de ani. (E. Vespremeanu, 1989).

Componentele M.C.

Şelful continental: este o veche câmpie acoperită în prezent de apă, care are lăţimi medii globale de 65 km. Panta sa este redusă şi se extinde până la adâncimi medii de 180m. El se termină printr-o ruptură de pantă (muchia şelfului), care face trecerea spre unitatea următoare, versantul continetal. Numit impropriu povârniş, această unitate prezintă pante mai mari, între 3-6 gr. remarcându-se ca cele mai extinse suprafeţe înclinate de pe Terra. În cadrul lor se întâlnesc canioane submerse cu energii de relief de peste 1000m. Dimensiunile canioanelor întrec de multe ori valorile celor dezvoltate pe continente. Printre cele mai cunoscute canioane amintim: canionul Monterrey, canionul Indusului etc. Scurgerile turbiditice stau la baza modelării permanente a acestora, manifestându-se prin curenţi descendenţi, încărcaţi cu sedimente de diferite dimensiuni.V.C. coboră până la adâncimi de 3000-4000m, fâcând trecerea către câmpiile abisale prin intermediul unor forme de tranziţie, glacisurile continetale. În cadrul acestor unităţi se remarcă prezenţa conurilor abisale, cu formă generală de evantai (deep sea fan). Toate fluviile au mari conuri abisale, cel mai impresionant fiind cel al sistemului Gange-Brahmaputra. În Marea Neagră Dunărea a format conul abisal euxinic.



Coasta: formă de relief din cadrul M.C. alcătuită din câmpii costiere, câmpii litorale, front litoral şi şelf. Întregul profil al acesteia s-a aflat sub acţiunea directă a mării la un moment dat. Pe un nivel mai scăzut râurile îşi dezvoltau albiile pe şelful actual. În prezent sectoarele respective de vale sunt relicte şi acoperite de mare.

Câmpiile costiere: se dezvoltă până la altitudini de 200-300m, limita lor inferioară fiind în jur de 30m. Au aspect tabular în cea mai mare parte şi se află sub modelare subaeriană încă de la sfârşitul Pliocenului.

Câmpiile litorale: coboară de la valori de ~30m până la 2-5m. S-au format în Holocen, iar în cadrul lor putem diferenţia câmpii deltaice, lagunare etc.

Frontul litoral racordează câmpiile litorale de şelful continental. Subunităţile sale sunt: ţărmul, versantul litoral şi glacisul litoral.

Subunităţile frontului litoral

Ţărmul: formă de relief din cadrul frontului litoral, creată sub acţiunea valurilor care prezintă o morfodinamică accentuată. În cadrul său pot fi identificate cordoane dunicole de generaţii diferite, cu înălţimi ce variază în funcţie de gradul de acoperire cu vegetaţie, tipul acesteia, cantitatea de precipitaţii disponibilă, regimul eolian etc. Pe litoralul românesc altitudinea lor nu trece de 2-3m. Atunci când există o sursă considerabilă de nisip dunele pot atinge înălţimi de 20-40m (ţărmul Cape Cod-coasta atlantică a SUA), sau în cazuri excepţionale, valori de peste 200m (I. Fraser aflată pe coastele estice ale Australiei). Pe un ţărm eroziv profilul este mult simplificat, plaja putând avea lăţimi reduse (4-5m), sau poate lipsi cu desăvârşire.

Tipuri de insule.

Insulele continetale pot fi clasificate în următoarele categorii:

1) părţi continetale izolate în timpul evoluţiei bazinelor oceanice (ex: Madagascar, Groenlanda, Marea Britanie, Ceylon)

2) insule formate din morene glaciare în timpul glaciaţiunii Wurmiene. Depozitele morenaice transportate de gheţari pe şelfuri au fost înconjurate de apă în postglaciar, atunci când nivelul oceanului a crescut. (ex: Long Island)

3) insule barieră formate din nisipuri transportate de curenţi în lungul ţărmului. Sunt situate în imediate apropiere a gurilor de vărsare (ex: I. Sacalin, I. Musura)

Insule vulcanice pot fi întâlnite pe margini de arce insulare sau pot fi independente.

Insule coraligene de tipul atolilor. Cuvântul atol în limba băştinaşilor din Maldive înseamnă inel. Modelul de evoluţie al acestora a fost elaborat de către Charles Darwin.

.

În funcţie de caracteristicile subunităţilor sale, de tectonica specifică, marginile continentale se pot clasifica în: M.C. pasive şi active. M.C. pasive au un profil aproape complet, cu subunităţi bine dezvoltate, coastele fiind larg extinse. V.C. este bine dezvoltat, iar pantele sale nu sunt foarte mari. G.C. sunt larg extinse, frecvent cu mai multe trepte. M.C. pasive nu sunt afectate de fenomene de vulcanism sau seismicitate. Se întâlnesc pe coastele atlantice americane, africane sau antarctice. M.C. active sunt suprapuse contactelor convergente dintre plăcile tectonice, cu o seismicitate ridicată, deseori însoţite de fenomene vulcanice. Unele dintre ele pot fi vechi (cele est pacifice) sau noi (dezvoltate pe arce insulare).

marți, 4 octombrie 2016

British Oceanographic Data Centre (BODC): A Quest to map the Seafloor by 2030

British Oceanographic Data Centre (BODC): A Quest to map the Seafloor by 2030: It is often said that we know more about the surface of Mars than we do about our own global seafloor. Even today, more than 85 per cent o...

European Atlas of the Seas

European Atlas of the Seas 

http://ec.europa.eu/maritimeaffairs/atlas/about/technical_info/index_en.htm

Project leader – The European Commission's Directorate-General for Maritime Affairs and Fisheries

Project execution – The Joint Research Centre, Institute for Environment and Sustainability (IES), units DERD and Water resources.

Search