sâmbătă, 6 septembrie 2008

Componentele ţărmurilor cu faleză

Aparent mai simple decât elementele ţărmurilor joase, formele grafate aici dovedesc o mare compexitate.Se diferenţiază astfel mai multe tipuri de ţărmuri înalte, în funcţie de prezenţa sau absenţa unor subunităţi: ţărmuri cu faleză care prezintă o terasă de abraziune (terasă de maree joasă sau de maree înaltă) şi ţărmurile fără terasă (plunging cliff).

Platformă de maree înaltă: reprezintă forma cea mai simplă a unei coaste cu faleză. Apare pe roci omogene relativ rezistente, şi se extinde de la nivelul pe care îl atinge mareea maximă pâna sub nivelul mareei minime. Exemple de astfel de terase tipice apar în Scarborough, Noua Galie de Sud-Australia.
Platformă de maree joasă: poate fi definită ca o suprafaţă cvasiorizontală, emersă numai pentru o scurtă perioadă de timp, când nivelul mării scade sub nivelul mediu mareic. Se dezvoltă cel mai bine pe coastele calcaroase, unde poate fi extinsă şi aproape plată, cu excepţia porţiunii de la baza falezei care înclină diferit şi poate prezenta firide în bază.

Există o porţiune uşor înaltă cu care terasa se termină spre mare, denumită rim (cf.Webster’s Dict. rim:”muchie circulară care bordează ceva”). Aceasta s-a format prin fixarea în această porţiune mai ales a algelor Lithothamnion, sectorul fiind măturat de valuri chiar şi la mareea minimă (ex.:coastele sudice şi vestice ale Australiei).


Plunging cliff: faleză dezvoltată în roci dure (ex.: granitele,cuarţitele din SE Australiei), care nu prezintă nici o terasă a ţărmului, versantul coborând uniform şi abrupt în mare. Formarea lor se datorează prezenţei unei linii de falie (faleze tectonice) sau unei modelări glaciare anterioare fazei de transgresiune (cazul fiordurilor).

Alte forme de relief dezvoltate în cadrul ţărmului cu faleză sunt: firidele (notch), grote marine (cave), arce (arch), conuri coluviale (debris), martori de eroziune cu aspect de stâlpi (stack), sanţuri de scurgere (furrow), suprafeţe în contrapantă instalate pe platforma cvasiorizontală a ţărmului (rampart), mici cavităţi umplute cu apă având aspect circular (potholes, pool), rampe de trecere de la baza falezei la alte forme (ramps), mici creste ascuţite formate prin procese de dizolvare chimică pe ţărmurile calcaroase (pinnacles), tafoni.
Sea stack: în calcare jurasice. Insula Capri


Insula Okneys

Firidele reprezintă cel mai bun indicator al eroziunii care afectează un ţărm, fiind localizate în baza falezei. Adâncirea lor ulterioară va duce la destabilizarea versantului şi apariţia prăbuşirilor. Acest proces implică automat şi distrugerea firidei, materialul deplasat în baza falezei schimbând profilul versantului. Ulterior, o nouă generaţie de firide se pot instala în aceste materiale coluvio-proluviale.


Neumann (1966) a restrîns termenul notch, înţelegînd prin acesta crestarea în baza falezei produsă sub niveleul mareei minime (subtidal zone), firida apărută având un tavan (visor-cf.Wenthworth 1939) drept. Prin termenul nip autorul defineşte crestarea produsă în porţiunea intermareică (foreshore), firida având un tavan înclinat. Sunamura preferă să desemneze prin nip acele firide cu dimensiuni mai mici.

În general cele mai tipice forme de tip notch şi visor se întâlnesc pe coastele cu regim micromareic. (Bird 1969, Davies 1973). 

Coastele expuse tind să prezinte o bază a firidei drepte, iar tavanul înclinat la 450. Coastele adăpostite prezintă firide cu un tavan drept. Distanţa dintre baza firidei şi tavan tinde să crească direct proporţional cu creşterea mareei şi gradul de expunere la furtuni (Russell 1963). Valorile de creştere a firidei variază foarte mult, Neumann (1968) înregistrând valori ce variază între 1-10 m/an.


O crestere de nivel a oceanului poate duce la aparitia unor firide submerse, cum este si cea din fotografia urmatoare:

Niciun comentariu:

Search