miercuri, 3 septembrie 2008

Hărţile de navigaţie


Adâncimile sunt reprezentate punctat, distribuţia acestora la nivelul hărţii nefiind una uniformă. Cea mai mare desime a punctelor apare în zonele de ţărm. Vaorile adâncimii pot fi exprimate de cele mai multe ori în metri sau în picioare. Pe fiecare hartă în parte vor exista precizări asupra unităţilor de măsură folosite precum şi asupra nivelului mediu al mării la care se face raportarea.

Uscatul este redat de cele mai multe ori prin culoarea galbenă. Pe unele hărţi pot exista informaţii legate de natura reliefului întâlnit pe uscat: cote altimetrice ale vârfurilor vizibile de pe mare, curbe de nivel.

Farurile şi toate semnalele luminoase existente pe ţărm vor fi redate prin simboluri. Se precizează tipul de lumină, periodicitatea acestora exprimată în secunde (perioadă de lumină, întuneric), distanţa exprimată în mile marine de vizibilitate a acestora. Unele hărţi de navigaţie pot avea desenate în cartuşe separate chiar schiţe ale farurilor respective.

Izobatele sunt linii care unesc puncte cu aceiaşi valoare a adâncimii. În funcţie de scara hărţii sunt redate principalele izobate folosite în navigaţie: -2, -5, -10, -20, -50, etc. Unele hărţi batimetrice pot avea izobate cu aceiaşi echidistanţă (de ex. de 2m). Sectorul apelor de ţărm va fi accentuat şi printr-o tentă de culoare albastră, care umple spaţiul dintre izobatele respective.

Guide to Nautichal Charts, Symbol, Abbreviations and Terms


Titlul hărţii. Legenda.

Indicativul hărţilor va fi trasat în conformitate cu standardele naţionale, existând o continuitate între materialele destinate uscatului şi cele ale apelor costiere. Scara hărţii poate fi redată numeric sau grafic. De cele mai multe ori scara grafică este exprimată în mile marine. Sistemul de coordonate este unul geografic (latitudine, longitudine), dar nu este exclus apariţia caroiajului rectangular specific proiecţiei folosite (valori exprimate în metri de exemplu pentru proiecţia UTM).

În fiecare ţară există o autoritate responsabilă cu producerea hărţilor de navigaţie la standarde internaţionale. În România Direcţia Hidrografică a Marinei este responsabilă de această activitate. Toate celelalte hărţi produse de alte instituţii sau persoane fizice, au obligaţia trecerii următoarei specificaţii: a nu se folosi în navigaţie.

Hărţile de navigaţie în format electronic.

În prezent se folosesc hărţi în format electronic, cunoscute mai ales prin prescurtarea ENC (Electronic Navigational Charts). Ele permit raportarea poziţiei navei în timp real, stabilirea traseului, atenţionarea asupra sectoarelor cu adâncime mică sau a altor puncte de interes. Pentru coastele SUA aceste hărţi se pot obţine gratuit de la NOAA. Pentru vizualizarea lor există mai multe programe, unele gratuite. Unul dintre acestea este dKart look.




Pentru sectorul dunărean românesc hărţi de tip ENC pot fi obţinute de la AFDJ.

Niciun comentariu:

Search